Skip to content Skip to footer

Cum pendulii știrilor ne influențează atenția și deciziile

Zilele trecute citeam din Spațiul variantelor și am dat peste un pasaj care mi s-a lipit în minte. Spunea simplu:

„Psihicul omului este astfel alcătuit încât reacționează mai puternic la excitanții negativi.”

M-am oprit din citit și am simțit că fraza asta e mai actuală ca oricând.

Trăim într-o lume unde știrile negative domină. Dacă deschizi televizorul, feed-ul de Facebook sau chiar o discuție obișnuită cu un prieten, vei observa un tipar: se vorbește mereu despre incendii, accidente, crize, amenințări. Știrile plăcute, atunci când apar, sunt trecute repede cu vederea. Psihicul omului reacționează mai promp la acești stimuli.

Nu e întâmplător. Multe studii explică foarte clar: frica și mânia au un impact mult mai puternic decât bucuria sau veselia. Asta vine din trecutul nostru îndepărtat, când supraviețuirea depindea de reacția rapidă la pericol. Psihicul omului s-a obișnuit să „vadă” pericolul înaintea oricărui altceva.

Și aici intervine partea interesantă pentru noi, cei care lucrăm în marketing sau comunicare: pendulii știu asta. Iar cel mai mare pendul al lumii moderne sunt mijloacele de informare în masă.  Foarte rar veți auzi vești plăcute. Ne cam place drama…

De câte ori nu ați simțit asta? O știre despre un accident este repetată la nesfârșit, cu reluări, interviuri, ipoteze, comentarii. Se adaugă emoție, se adaugă imagini, se adaugă dramatism.

Și totuși, ce legătură are asta cu marketingul și psihologia umană?

  • În marketing știm deja că frica de a pierde („fear of missing out”) vinde mai bine decât promisiunea unei bucurii viitoare.
  • Reclamele de tip „numai azi”, „stoc limitat”, „nu rata oferta” apelează exact la același mecanism.
  • Psihicul nostru reacționează mai puternic la un potențial pericol decât la o posibilă plăcere.

Dar aici apare și responsabilitatea noastră. Putem alege dacă folosim acest mecanism doar pentru a manipula atenția oamenilor sau dacă îl echilibrăm cu mesaje care construiesc, care aduc liniște, care transmit sens.

O zi simplă, fără importanță

Am ales să scriu aceste rânduri nu doar ca observație, ci ca o contrapondere la pendulii știrilor. Recent, am petrecut o zi simplă, aparent „fără importanță”.

Am plecat într-o drumeție scurtă în pădure, împreună cu soția mea. Niciun plan mare, nicio agendă de bifat. Doar pași pe pământul moale, foșnetul frunzelor și lumina soarelui filtrată printre crengi.

Am simțit că tocmai lipsa de importanță a acestei zile o făcea ideală pentru reculegere. Nimeni nu aștepta nimic de la mine, nu aveam de demonstrat nimic. Eram doar acolo, împreună, în liniștea pădurii. 

Exact asta ne lipsește uneori și în comunicarea de business: momentele „fără importanță”. În fond, mesajele excitante de regulă se rezumă la frica și mânia ori bucuria sau veselia. Într-o piață plină de mesaje care strigă, care apasă pe frică sau urgență, diferența poate fi făcută de brandurile care oferă calm, sens și autenticitate.

Pentru mine, drumeția din Bârnova și paharul de socată de la Taina Vie au fost un reminder personal: nu e nevoie de spectaculos pentru a crea impact. E suficient să oferi un moment simplu și autentic. Iar în marketing, exact asta poate atinge cel mai profund oamenii.

Ce libertate uriașă aduce această perspectivă!

Să ne auzim cu bine! Inclusiv în cadrul mijloacele de informare în masă.

Citește și celelalte blog-uri de aici.

Psihicul omului și comunicarea de business

Leave a comment