Înainte să construiesc ATIPIC împreuna cu o parte din colegi, poate din frustrare, poate din traumă, veneam din experiențele anterioare. Am construit comunități în alte zone – în muzică, lucrând cu o pasiune comună. De peste 15 ani mă învârt între industrii creative, marketing și antreprenoriat, și am învățat un lucru esențial: comunitățile adevărate nu se nasc din prezentări sau campanii, ci din oameni care aleg să vină, să revină, să contribuie și să creadă într-un spațiu comun.
Crossworlder – proiectul meu muzical aflat acum într-un moment de cumpănă la limita între valul AI și prins ca orice fenomen de nișă între războaiele celor mari, a fost născut din pasiunea pentru creativitate și pentru tineri. Această pasiune pentru creativitate m-a învățat un lucru. Că direcția nu o dă formă artistică în sine, ci energia oamenilor care se adună în jurul ei. Iar acum avem iarăși un rol să reinventăm cu următoarele generații aceasta sienergie.
ATIPIC s-a format exact la fel. Din pasiune, din curiozitate și de ce nu, dintr-o traumă împărtășită cu mulți antreprenori care nu aveau o voce comună.
Ce văd eu în ATIPIC, dincolo de un meetup
În ultimul an, comunitatea ATIPIC a crescut natural. Fără artificii, fără promisiuni. Doar oameni, povești autentice, vulnerabilitate și dorința de a învăța unii de la alții. Poți vedea celelalte blog-uri despre ATIPIC în această secțiune.
Ca marketer, văd imediat potențialul: un ecosistem viu, format din antreprenori, creativi, manageri, tineri profesioniști și oameni care vor să se dezvolte în ritmul lor.
Ca președinte al asociației, văd responsabilitatea: să transformăm energia asta într-o direcție clară.
Ca om care construiește de mulți ani comunități în zona creativă, văd potențialul de a conecta lumi care rareori ajung în aceeași sală: antreprenori + creativi + experți.
Ce se întâmplă sâmbătă, 22 noiembrie
A 14-a ediție ATIPIC este un punct de continuare. Nu doar pentru comunitate, ci și pentru direcțiile noastre pentru 2026.
Speakerii invitați reprezintă trei zone esențiale pentru orice antreprenor:
– Petronela Ciobanu (Expert Mind): disciplina financiară și claritatea în cifre
– Victor Deleanu (Casa de Vinuri Cotnari): leadership, viziune și continuitate
– Ștefan Negoiță (Celebro): creativitate, storytelling și impactul AI în industriile creative
Rolul meu, ca moderator, nu este doar să leg ideile, ci să creez spațiul în care participanții pot pune întrebări reale și pot pleca cu sens, nu doar cu informație.
De ce insist să vină și cei „din interiorul comunității”
Pentru că discuțiile cele mai bune, cele mai vii și cele mai utile apar acolo unde există deja relații, continuitate și încredere. Într-o comunitate, nu există outsideri. Există doar oameni care încă nu au avut răbdarea să se așeze la masă.
Și mai există ceva: responsabilitatea. Cei care au fost deja la ATIPIC duc înainte cultura noastră: autentică, relaxată, deschisă, fără orgolii inutile. Atunci când reveniți, interacțiunile se adâncesc, iar impactul crește. Așa se formează o comunitate adevărată.
Unde ducem ATIPIC în 2026
Direcția este clară și realistă:
1. Extinderea regională în 2026
În 2026 începem conectarea oficială a antreprenorilor din Iași cu cei din Republica Moldova și alte zone ale Moldovei. Avem deja relații și un interes real pentru o rețea antreprenorială regională.
2. Mentorat și sprijin real pentru startup-uri
Continuăm cu sesiuni de mentorat, întâlniri restrânse și discuții de validare, adaptate nevoilor antreprenorilor aflați la început.
3. Workshopuri și ateliere practice pentru antreprenori
Educație aplicată, direct la firul ierbii: marketing, comunicare, poziționare, vânzări, cifre, strategie și mentalitate. Lucruri pe care un antreprenor le învață greu singur, dar mult mai repede într-o comunitate.
4. Platforma educațională ATIPIC prin Creactive Hub
Gândim un cadru educațional dedicat antreprenorilor moderni, într-o piață aflată în continuă schimbare. Dar pentru asta începem ajutând în primul rând tinerii, susținem proiectul Creactive Hub.
5. Consolidarea parteneriatelor locale
Nicio comunitate nu se ridică singură. Colaborările cu brandurile locale ne ajută să creștem sănătos și sustenabil.
De ce scriu asta pe blog
Pentru că ATIPIC nu este doar despre evenimentul de sâmbătă.
Este o invitație pentru fiecare antreprenor, creativ, student sau profesionist din Iași să facă parte din ceva care crește organic.
Eu doar creez cadrul.
Comunitatea îl umple de sens.
Înscrierea pentru ATIPIC Meet #14
Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate.
Dacă vrei să fii parte din povestea ATIPIC, te poți înscrie pe link-ul acesta – http://lnk.to/invitatie
Ne vedem la V7 Startup Studio, sâmbătă, de la ora 10:00.
ATIPIC rămâne locul în care conectăm oameni și idei spre succes.



